Vlogul de pe telefon. S01E02: Clermont-Ferrand 1/2

Episodul doi din vlogul de pe telefon l-am filmat prin orașul în care locuiesc acum. Spre final mi-am dat seama că ar fi mai multe locuri de văzut pe aici, așa că am decis să-l împart în două. Pentru că a fost pentru prima dată când am vorbit în engleză, am avut ceva emoții din mai multe cauze.

Una ar fi vorbitul în  public. Deși nu pare, atunci când te filmezi pe stradă, iar cei care fac asta pot confirma, este ca și cum ai vorbi în fața unui public. Lumea trece pe lângă tine, se uită mirați cum vorbești singur la cameră, din punctul meu de vedere este același lucru. Asta ar fi una dintre cauze.

A doua ar fi că nu am mai vorbit niciodată în engleză în fața unei camere, dar asta se va rezolva cu timpul. Trebuie să menționez că totul a fost spontan, nu am avut niciun scenariu și totul este făcut doar din telefon.

Am avut o problemă cu microfonul care s-a frecat de gulerul puloverului pe care-l aveam pe mine, dar am descoperit-o mult prea târziu. Vă spuneam că învăț din mers, așa că asta este una dintre greșelile la care nu m-aș fi gândit că le pot face. Totuși, dacă aveți vreo sugestie pentru acest vlog, eu vă ascult cu cea mai mare plăcere. Episodul 2 este despre Clermont-Ferrand. Și este în engleză, așa cum am promis.

 


Comentarii

comentarii

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.