Mi-am făcut un tatuaj!

2002.Iunie. Pe la jumătatea lunii am mers cu niște prieteni la o expoziție canină la Romexpo. Planul era simplu. Prietenii mei își doreau foarte tare să-și cumpere căței și erau porniți pe Amstaff. Ceea ce s-a și întâmplat. Eram cu trei prieteni și toți și-au luat câte un pui de Amstaff, doi băieți și o fată. Unul dintre băieți a luat-o razna la un moment dat și și-a mușcat stăpânul de antebraț și de față, doar pentru că voia să-și ia adidașii de sub el. Asta în condițiile în care câinele era super cuminte și super prietenos.

Eu nu aveam de gând să-mi iau cățel, dar văzând mulțimea de pui care erau închiși în cuști și care așteptau să-și găsească noul prieten, m-a făcut să mă răzgândesc. Inițial aș fi vrut să-mi iau un bulldog englez, dar era foarte scump. Trebuie să menționez că toți puii care erau de vânzare, aveau pedegree și părinți campioni, veneau din familii și crescătorii bune. Mi-a atras atenția în mod deosebit o anume cușcă. Îmi doream un cățel pentru mine, care să aibă un comportament asemănător cu al meu.

În acea cușcă erau trei căței. Bullterrieri. Unul mic și firav, alb complet cu o pată neagră în jurul ochiului stâng, unul alb complet, care era cel mai mare dintre ei și unul negru cu alb, care era undeva la mijloc ca și dimensiuni. Proprietarul m-a întrebat pentru ce vreau să-mi iau câine, concurs, frumusețe, crescătorie. Însă i-am răspuns că vreau să-mi iau un câine pentru mine. Evident că cel colorat era mai scump decât ceilalți, dar am reușit într-un final să-l iau pe cel pe care mi l-am dorit. Exact. Cel negru.

În perioada aceea, în 2002, eram mare fan Limp Bizkit. M-am uitat la cățel, era atât de mic și simpatic. Avea 3 luni și jumătate și era cam cât capul lui la maturitate de mare. Nici măcar nu avea botul acela berbecat specific speciei. I-am pus numele Freddy, după Fred Durst. Plus că i s-a potrivit acest nume de minune.

I-am pus zgarda la gât, am legat lesa de ea și am început să merg. Doar că micuțul nu știa d-astea. Și mergea trei metri, se punea în fund și nu se mai mișca de acolo nici cu poliția. Și tot așa. Apoi am descoperit amândoi că lui îi plăcea foarte mult să se joace cu mingea. Am stat într-o zi cu el, când avea vreo 6 luni, 3 ore în spatele blocului. Nu se sătura niciodată.

Freddy creștea sub ochii mei fără să-mi dau seama. Când avea el vreo 2 ani ne-am mutat în Militari. Aici a avut maică-mea grijă de el.  A avut grijă să nu-i lipsească absolut nimic. A devenit foarte cunoscut în cartier și toată lumea întorcea capul după el. În cazul în care nu știți, buterrierii sunt majoritatea albi complet. Așa că cei colorați sunt mai rar întâlniți.

A avut vreo 3 scandaluri cu vreo trei câini de pe lângă bloc din care a ieșit întotdeauna învingător. Eu nu l-am învățat să fie rău, ba din contră. Așa că de fiecare dată când cineva venea la mine, Freddy se apuca să lingă la ei. Ba pe mâini, ba pe picioare. Și făcea chestia asta, dacă-l lăsai, minute bune în șir.

Timpul a trecut peste noi și am ajuns și la doctor. Nu am avut mari probleme cu el, o mică operație la picior, pe pulpă îi apăruse ca un fel de furuncul. A mai făcut o operație la ureche pentru că avea un hematom acolo și avea urechea pleoștită din cauza asta. Bullterrierii au în general o problemă cu urechile. Apoi spre bătrânețe a făcut cataractă, l-a lăsat auzul și a început să dea semne de oboseală.

Cred că bullterrierii sunt cei mai energici câini de pe planeta Pământ. Pe bune. Dacă vrei să te joci cu ei, nu obosesc niciodată. Pe 1 decembrie anul trecut Freddy a murit. Duminica înainte de 1 decembrie a înghițit un os și i-a rămas blocat pe esofag. Trebuia operat, dar era prea bătrân ca să mai suporte operația. Am fost cu el la doctor să-i fac un set complet de analize, iar rezultatele au fost cum nu se putea mai proaste. Insuficiență renală, inima foarte slăbită, toate analizele erau la pământ, nu mai avea absolut nimic bun în el.

Așa că am decis, după trei zile în care nu a mâncat nimic și în care nu stătea decât leșinat în pat, să-l eutanasiez. Nu am mai suportat să-l văd că suferă, plus că bullterrierii au o toleranță extraordinară la durere. Doctorul mi-a spus că va muri în maxim 3 zile, a patra zi am fost cu el. Ar mai fi trăit probabil o zi, două, dar la cât de bun a fost, nu merita chinul acela.

 

L-am iubit pe Freddy ca pe fratele meu. Sunt singur la părinți, dar am considerat că am avut un frate timp de 15 ani. Și aș fi vrut să rămână cu mine pentru totdeauna. Fizic nu se poate, așa că am ales să-mi tatuez portretul lui Freddy fix pe mijlocul pieptului. Încă nu e gata, vreau să-i mai fac ceva pe lângă.

Acum sunt împăcat că Freddy este și va fi mereu cu mine. Este primul tatuaj pe care-l fac și care înseamnă ceva pentru mine cu adevărat. L-am pus aproape de inimă pentru a-i arăta că dragostea mea pentru el nu se va opri niciodată.

Am uitat să vă spun că l-am înmormântat la un cimitir de animale. Cu coșciug și cu tot ce trebuie. Știți ce i-am pus cu el în coșciug? O minge.


Comentarii

comentarii

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.