Două proiecte care-mi plac din online-ul românesc.

Eu n-am fost niciodată zgârcit. În viața reală zic. Așa că nici când vine vorba de online nu sunt, dau cu like-ul și cu share-ul fără să stau prea mult pe gânduri. De regulă, dacă-mi place ce citesc sau văd, trimit linkul și pe facebook și pe twitter, ca să afle toată lumea, cum ar veni. Azi vă spun despre două proiecte care-mi plac și pe care le urmăresc, două idei care mi se par extraordinare, fără să am nimic de câștigat din asta. Pur și simplu îmi plac.

1. Kon-Tukiproiectul lui Bogdan Dăscălescu de a face o călătorie pe jumătate de glob pământesc într-un Tuk-Tuk. Întâmplarea face că am ajuns în Thailanda acum vreo 2 ani și am mers și cu un Tuk-Tuk. Inițial am zis că trebuie să fii nebun ca să faci asta, acest mijloc de transport nu cred că prinde 60 la oră. Mie mi s-a părut foarte mult zborul de 12 ore de la Londra la Bangkok, dar să mergi cel puțin 12000 de kilometri pe un Tuk-Tuk. Totuși, cum Bogdan zice că vrea să cunoască și să trăiască la fel ca cei pe care-i va include în traseul său de călătorie, atunci acest mijloc de transport e tocmai potrivit.

Nu e la prima abatere, a mai făcut chestii care să-l califice pentru a încerca o nouă nebunie. Așa că dacă vreți să-l ajutați, puteți intra direct pe Kon-Tuki.com sau să-i urmăriți aventura pe pagina de facebook dedicată.

2. #ascultacumine a lui Alex Damian –  mi s-a părut extraordinară ideea de a afla ce ascultă oamenii în căștile lor și de a împărtăși asta cu restul lumii. El a început să întrebe oamenii pe stradă ce ascultă în căști, o poză și câteva cuvinte, și uite așa a ieșit #ascultacumine. Și observ că oamenii sunt deschiși să împartă informații despre muzica pe care o ascultă, ceea ce nu e rău pentru un oraș precum Bucureștiul. E bine că se mai întâmplă și lucruri din astea. Mai multe informații despre acest proiect aici.

Astea două mi-au plăcut în ultima vreme, iar dacă voi mai găsi ceva care să mi se pară interesant, fiți siguri că veți afla și voi. Vorba aia, în română, sharing is caring.

 


Comentarii

comentarii

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.