Două lucruri de pe internet pe care nu le înțeleg

Ce-mi mai place și mie internetul, îmi petrec mult timp legat de telefon de zici că am superglue pe palme. Mai citesc un blog, mai văd o poză, mai dai peste un clip de aproape că te face să râzi, mai peste un fail, mai peste o perlă, inventată sau nu, de la bac, o mulțime de informații, care nu sunt neapărat utile.

Există totuși câteva chestii pe care nu le înțeleg și poate mă ajutați să fac lumină, adică simt așa, că-mi scapă ceva. Cu liniuță de la capăt, ca să nu o mai dau după gard:

1. Am văzut că se face mare scandal de fiecare dată când cineva „fură” o poză de la cineva, o pune pe facebook și nu spune sursa. Același trend am văzut că este mai nou la clipuri video, e suficient să zici, nu e al meu, toate creditele merg la autorul clipului, sursă internet/youtube/google. Eu dacă găsesc o poză sau un clip care mi se pare interesant, îl dau mai departe direct, fără să mă chinui să-l pun pe profilul meu.

Nu știu de ce toată lumea fuge după like-uri, nu e ca și cum dacă ai multe like-uri pe facebook, ai succes și în viața reală. Există photoshop, există multe lucruri care pot face o poză pe facebook să arate bine. Și totuși, nu înțeleg de ce ai pune o poză pe profilul tău, dacă nu este a ta și de ce nu ai da direct share?

2. Am observat că sunt unele chestii vechi, care revin după ceva timp ca și cum nu le-ar fi văzut nimeni. Spre exemplu, a umblat pe interneți la un moment dat, un clip cu un job extraordinar pe care nu-l dorea nimeni. Era în aprilie. Azi am văzut din nou, după 4 luni același clip pe facebook. Am mai văzut chestii care revin și nu înțeleg, dacă au fost o dată pe val, iar valul s-a stins, de ce apar din nou, iar și iar, după mult timp. Mă gândesc că sunt șanse mari ca toată lumea să fi văzut acel clip sau acea poză la momentul respectiv.

În speranța că mă veți ajuta să rezolv aceste două probleme existențiale de azi, mă duc până la piață. Apropo, vreți să vă iau ceva?


Comentarii

comentarii

Powered by Facebook Comments

Tagged on: , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.