Trotuarele pe unde trec câinii

Una dintre surprizele plăcute pe care le-am descoperit întorcându-mă acasă a fost lipsa maidanezilor. Mă obișnuisem oarecum cu ideea că pe stradă nu există câine fără stăpân, în Franța acest concept fiind practic inexistent. Știam că la noi era o mare problemă și am urmărit cu interes acțiunile care au dus la eliberarea străzilor de maidanezi.

De câteva zile mi-am scos bullterrierul la plimbare. Bătrân fiind, nu mai trage ca pe vremuri ci merge liniștit pe lângă mine. Cele 4 etaje pe care le are de urcat îl obosesc acum. 

Plimbându-mă cu ăsta mic pe trotuarele din Militari, am observat totuși o mulțime de “cârnăciori”, ca să nu spun căcați de câini. Cum maidanezi nu mai sunt, este logic că acei “cârnăciori” provin de la câini care sunt plimbați de stăpânii lor.

Dar știi ce am făcut de fiecare dată când l-am scos pe ăsta mic afară? Mi-am luat cu mine câte o punguță și după ce ăsta mic a plantat “bomba biologică” pe trotuar, am băgat-o în punguță și am dezamorsat-o în primul coș de gunoi ieșit în cale. O operațiune care durează 10 secunde, care lasă curățenie în urmă și care mă face să mă simt împăcat cu mine pentru că nu contribui la “minarea” trotuarelor.

Nu fac aici pe lupul moralist, am avut și eu perioada în care lăsam căcatul în drum, dar consider că dacă ne dezvoltăm atât de repede în orice domeniu, poate nu ar trebui să uităm de bunul simț. Deocamdată trotuarele pe unde trec câinii sunt “minate” și nu e greu să faci să fie bine, ca să nu fie rău.


Un sistem medical criminal

Câteodată am impresia că-mi pun viața la dispoziția tuturor pe rețelele de socializare, un lucru nu tocmai bun. Este un defect pe care-l am, nu pot ascunde nimic. Venisem în țară pentru două săptămâni, un fel de mini vacanță, fără absolut nicio urgență sau treabă de făcut. Poate doar ieșitul la bere cu mulțimea de prieteni pe care o am pe aici.

Toate astea până sâmbătă seară. Pe la 20:45 maică-mea a început să-mi spună că o doare capul foarte rău. Am bănuit o răceală, așa că a băgat o aspirină. După vreo 10 minute a început vomitatul. Am sunat la Salvare prima dată la 21:15, de la 112 mi s-a făcut legătura la Ambulanță, care mi-a spus să-i aștept că vin.

Starea de sănătate a mamei mele era în continuare proastă. La 22:25 am sunat a doua oară. Același film. 112 îmi face legătura la Ambulanță unde mi se spune că urgentează cazul și că să-i aștept că vin. Maică-mea între timp se mai liniștise, așa că am așteptat. În tot timpul ăsta m-am uitat pe geam în fiecare minut în speranța că va ajunge Salvarea mai repede.

La un moment dat, maică-mea intră într-o criză de epilepsie. A mai avut la viața ei astfel de crize, ba chiar în ultimii ani din ce în ce mai rar. Am sunat din nou la 112, mi s-a făcut din nou legătura la Ambulanță. Știau toți deja despre ce e vorba. Era ora 23:45 când am sunat a treia oară. Mi s-a spus că vorbește cu doctorul coordonator și urgentează cazul. Din nou.

Salvarea a ajuns la 00:15 după trei telefoane și trei ore de așteptare. Doctorița m-a întrebat de când i s-a făcut rău și i-am răspuns că de pe la ora 21 când am sunat prima dată. S-a uitat la mine și mi-a spus mirată că acum e ora 00:20 și i-am spus că am așteptat 3 ore, moment în care subiectul s-a schimbat pe maică-mea.

Au dus-o la Municipal și a doua zi dimineață, am găsit-o după ce am fost plimbat de la recepție la urgențe minore și apoi la urgențe majore. Era acolo pe un pat, își revenise. Mă pun la o măsuță din capătul marelui salon de urgențe majore, față în față cu medicul de acolo. Stăteam în picioare, ceea ce s-a dovedit a fi o idee proastă.

Doctorul se uită grav la mine și mă întreabă despre istoricul ei. După o pauză îmi spune că maică-mea a făcut un tomograf la ei în 2002 și i-a ieșit atunci o urmă foarte mică pe creier. Au zis că poate o fi vreun cheag, vreun vas spart ceva. După 13 ani de la acel tomograf, am aflat că azi, mama mea are o tumoră pe creier cu diametrul de 3 centimetri, destul de mare pentru un creier.

Ce soluții aveam?

Prima dată mi s-a spus că există două soluții:

1. O iau acasă, o țin pe pastile, asta însemnând că-i va ameliora simptomele pe care i le dă creierul umflat deja, dar că va trebui operată la un moment dat. Pericolul în acest caz este ca acele crize de epilepsie să fie din ce în ce mai violente, cu riscul de a intra direct în comă, caz în care nu aș mai avea nimic de făcut;

2. Operație pe creier pentru eliminarea tumorei. Vestea bună este că din ce mi-au spus doctorii, pare că nu este o tumoră malignă. Încă nu știu sigur, voi afla după operație. În cazul în care e malignă, mai are vreo 2/3 luni maxim.

Operația are niște riscuri în sensul că dacă la operație i se atinge vreun nerv greșit, se poate ca după să-i afecteze partea stângă a corpului.

Am decis să facem operația. Sper doar ca după, cu tratamentul adecvat, să-și revină și să fie un om normal.

Toți doctorii sunt cei mai buni

Am început să mă interesez ce presupune o astfel de operație, ce riscuri sunt și ce doctori buni avem pe neurochirurgie.  Fiecare spital, fie că e de stat sau particular, are doctorii cei mai buni. Pe bune.

Dacă vreodată veți întreba de un doctor pe o anumită specialitate, vei vedea că, în funcție de persoana care îți recomandă un anumit doctor, acela e cel mai bun.

În schimb, doctorii îți recomandă spitalul de care aparțin ei, restul fiind praf din diverse motive. Deci oriunde ați merge, la orice spital, cu siguranță acolo există un doctor foarte bun.

Câteva întrebări

Cum se prioritizează intervențiile ambulanțelor din București? În trei ore un om poate muri liniștit…

Deși la stat teoretic totul este gratis, vă reamintesc că vi se opresc bani lunar pentru asigurarea de sănătate, totuși trebuie să dai bani peste tot. Când se va însănătoși acest sistem?

De ce am aflat atât de târziu despre această tumoră? 

Acum aștept operația. Nu mai am nimic de făcut. Restul vieții mamei mele este în mâinile domnului doctor.

Avem un sistem sanitar mai bolnav decât cei care-i trec pragul. Am scris rândurile astea de pe telefon nu ca să ma victimizez, ci ca să vă atrag atenția că dacă aveți o urgență medicală în familie, timpul de intervenție este critic, iar în foarte multe cazuri salvările ajung când e deja prea târziu. Aveți grijă de voi și de ai voștri.


Ce am găsit în România după 8 luni

Trebuie să recunosc că unele lucruri îmi lipsesc dincolo. Spre exemplu, viața lor de noapte e mult mai relaxată, cel puțin în zona în care locuiesc eu. Aici, dacă ai cu cine, poți sta liniștit să prinzi răsăritul într-un bar.

În trafic a rămas la fel. Nici nu cred că se va schimba ceva prea curând. Aceleași claxoane inutile la semafor, aceiași șoferi care știu mai bine decât restul cum se conduce, același haos.

Până și RATB s-a certat cu Metrorex. În condițiile în care mai peste tot îți cumperi o singură cartelă pentru toate mijloacele de transport în comun, la noi trebuie să ne adaptăm în funcție de înțelegerile între cele două companii.

Orele au rămas aceleași. Dimineața și seara, atunci când oamenii pleacă/vin de la muncă, aglomerația este acolo. Așa este peste tot, toți au cam aceleași ore de plecat și întors la muncă, de dus copiii la școală, de cumpărături, etc.

Un singur lucru mi-a atras atenția. Anul trecut în august, când am fost aici, peste drum de Billa, în Drumul Taberei, nu era nimic. Acum, și am înțeles că s-au mișcat rapid, a apărut un mare mall, ceva cu Auchan și puțin mai sus, un Kaufland. O diferență majoră între companiile private și cele de stat. Altfel, în trei ani, voi avea propria mea stație de metrou. 


Câți bani se mai fac din fier vechi?

M-am trezit pe la 9:30. Simt că am îmbătrânit, din moment ce somnul devine din ce în ce mai scurt. Îmi beau cafeaua și citesc ce se mai întâmplă pe facebook. Libertatea de exprimare atinge noi limite în cazul celebrului prezentator de la Top Gear, o lege a vânătorii foarte dubioasă, câteva poze cu pisici.

O liniște care e spartă doar de un sunet de bormașină care vine din blocul vecin. La un moment dat am auzit un porumbel care părea că voia să-mi spună ceva.



Dintr-o dată aud sunetul unor copite de cal care lovesc asfaltul într-un ritm lent, dar constant. La scurt timp, după vreo 2/3 lovituri de copită se aude: fiareeee vechiiiii luăm!

Câți bani se mai fac dintr-un astfel de business? 


De la airsoft la airsoft6

Mai țineți minte filmele alea de când eram mici cu Arnold sau cu Stallone în care ei erau îmbrăcați în camuflaj și intrau într-o luptă cu sute de soldați de unde ieșeau întotdeauna învingători? Ei bine, am aflat de un nou mod de a te juca în viața reală exact ca în filmele acelea, iar dacă sunteți pasionați de astfel de jocuri, cred că plăcerea ar fi dublată.

Legenda spune că airsoft-ul a apărut undeva prin 1970 în Japonia, apoi s-a extins în timp și a reușit să acopere aproape toate continentele. Dar poate vă întrebați ce este acest airsoft? Este un joc care aparent poate fi confundat cu paintball-ul, diferența majoră fiind că aici se folosesc replici reale ale armelor. Imaginați-vă că puteți folosi o armă pe care o vedeți doar prin filme, dar fără gloanțe, ci cu o muniție specială pentru ea. Read more